BNM crește din nou rata de bază. Expert: „Scopul este să scumpească creditele și să descurajeze consumul”
Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 0,9 puncte procentuale, la mai puțin de o lună de la creșterea acesteia cu 2 puncte procentuale. În noiembrie și decembrie, s-a accelerat rata inflației, care va continua să crească în următoarele luni. Pentru a stopa acest lucru, BNM a ridicat rata de bază, scopul fiind să scumpească creditele și să descurajeze consumul, explică expertul Veaceslav Ioniță.